Poetry written by Cristina Boloagă, Romanian Sahaja yogini

This post is in Romanian language

Mi-am pus pantofii sport şi uniforma, m-am dus la şcoala sa Te găsesc în matematici, obrajii rozalii ciupiţi de dascăli, zâmbind la logica mea învăţată pe de rost
Un şapte plus şapte ei spuneau ca ar face paişpe, însa au trădat mai târziu şi-au spus ca-i născocire.

Mi-am pus ghetele de antilopă şi Te-am căutat în saloanele de arta în imagini ceţoase ale viziunilor de sfinţi falşi, beţi de ei înşişi - erai asimetric, incomplet, obosit, influenţat.

Mi-am aruncat încălţările preţioase şi am sărit în opinci reci şi-am luat drumul stâncilor.
 Te-am căutat în peşteri la sfinţii vii dormind cu ochii extatici pe jumătate deschişi, Tu erai desenat pe tencuiala feţelor lor dar erai mut şi surd la mine, arestat in corpul meditativ al celor care stăteau ermetic singuri cu Tine, rotund.

Mi-am părăsit opincile şi-am luat-o îndârjit spre pădurea densă a cugetării, unele crengi arătau ca si gândurile mele din trecut, lăsate-n jos, pierzătoare, fără sevă şi încâlcite imoral, altele erau ca si gândurile mele de mâine, îndrăzneţe, tăioase, la o palma deasupra pământului şi pline de promisiuni mincinoase. Intre două ramuri era cate un gol de frunze şi un abur argintiu.
 Mirosea ca noua mea casă şi a prăjituri şi ceai din petale de flori uscate în pod de un fel de bunic etern, căruia nu i-am văzut faţa si nu-i ştiam numele…

M-au înţepat în tălpi mărăcinii subversivi ai îndoielii, ca să mă întoarcă din drum şi să mă întoarcă spre vechea casă. N-am vrut şi iar n-am vrut şi-am plâns cu lacrimi de mir care şi-au unit mâinile în rugăciune sub barba şi au picurat pe picioarele-nsângerate.
M-am vindecat pe loc de căutare şi-am zis ca Te-ai plâns pe Tine-n lacrimile mele, singur Te-ai căutat pentru a fi găsit. Te-am iubit aprins cu iubirea Ta iar singura mea avere sunt tălpile muncite de Tine.

Ne naştem goi cu fabrica Ta pulsând în fiinţa noastră, cu frenezie tăcuta şi suveranitate neîncoronata, numai desculţi lucrăm la Fabrica Ta de Lumina pentru a nu călca pe raze decât cu bruta noastră dorinţă ambulantă de a Te lăsa sa Te iubeşti pe Tine prin noi-ul nostru despuiat de gânduri şi obosit de preumblarea-n crepuscul iluzoriu.